kle500.MyForum.ro

Speedy.K · Trimis: 05/05/2009 23:41 Titlul subiectului: 2-3 Mai 2009 - Valea Doftanei

Sambata si Duminica am executat o plimbarica de asfalt pe Valea Doftanei dimpreuna cu pretenu' DoctorX si iubitica lui Ingridutza, (vezi motociclism.ro). Initial ne propusesem o tura scurta, de o zi, fara dormit, asta din cauza mea care am indatoriri conjugalo-familiale. Dar ca sa nu mai dam banii pe carciumi sau sa ne caram cu ditamai grataru' pe motoriste am luat totusi de la frati-miu cheia de la casa lor de vacanta care e in zona. Ca nici de mancare rece toata ziua nu aveam chef si asa puteam sa-ncingem un gratarel acolo fara sa deranjam pe nimeni si fara sa oprim pe malul raului care stiam din experienta ca in weekend e plin de melteni manelisti iesiti la karaoke pe Guta de Maimuta.

Am pornit, asadar, echipati corespunzator norilor amenintatori din inalturi, in jurul pranzului, ca pensionarii, pe dragutul de DN1. Asa cum ma asteptam era pustiu. Mers in grup compact, trei mobre, toate trei, fara incidente pana-n Petromu' din Ploiesti. De acolo a inceput distractia. Pe la Baicoi (ma scuzati!) a inceput sa ploua. Doctoru' mergea primul, eu ultimul, Ingridutza fiind ingredientu' de baza al sandvisului . Si ploua, si ploua, dar nu cine stie ce. La un moment dat vad ca se aproapie o ceata nasoala. Ma gandesc "ceata pe ploaie ?!". M-am lamurit repede: era una bucata de torentiala d-aia de vara de se facusera balti pe banda intai, asa incat am mers pe banda doi pana am iesit din urgie. Aici am observat o ciudatenie pe care mi-am confirmat-o la intoarcere, cand iar am trecut printr-o ploaie scurta si rea: cand ii da cu ploaie Doctoru' parca e peste. Cu cat ploua mai tare cu atat trage de acceleratie mai tare. Ingridutza dupa el, ca doar nu poate sa-l scape din ochi nicio secunda iar eu, ce dreaqu sa fac, hai si eu. In fine, se termina ploaia, ajungem si in Campina, fara suferinte majore, fiind echipati destul de bine, pauza de cumparaturi in Carrefour si da-i gaz spre Lunca Mare.

Acolo, casa fiind pe un deal in stanga drumului, a trebuit sa urcam doua bucati mai grele: prima un macadam amestecat cu piatra de rau undeva la 10% inclinare dar lunga de doar cateva zeci de metri iar a doua o ulita betonata dar cu inclinare mult mai mare, undeva pe la 25%, zic eu. Nu-mi era de noi, bajetii cu KLE-urile ci de Ingridutza cu CB-ul ei cu caucioace de asfalt. Pe prima bucata toate au fost bune si frumoase de data asta, dar pe partea inclinata i-am urcat-o eu ca doar sunt mai obisnuit sa stau pe jos cu CB-ul peste mine (prietenii stiu de ce). Desi daca ma gandesc mai bine eu am stat doar o data… Ma rog, sa trecem peste asta…

Ajungem sus, cazam “bestiile” in curte, trantim un gratar, socializam cu fauna din jur, recte vecinul nostru, ienicer din tata-n fiu, niste javre cersetoare si o vaca bejulie…ma rog…chestii d-astea rurale. Dupa care, chiori de foame, bagam grataru' "in priza". In priza directa...

Intre timp incepe ploaia. Serioasa. Asa ca, dupa ce ne-am uitat si la ceas si am descoperit ca e cam tarzior si, daca plecam spre Bucuresti si ploaia nu se opreste o sa avem combinatia deloc orgasmica Ploaie+Intuneric, am hotarat ca e mai bine pentru pieile noastre si ale utilajelor din dotare sa ramanem peste noapte. Purcedem asadar la anuntat familii, prieteni, ziare, televiziuni si celelalte entitati interesate de soarta noastra si ne relaxam, subconstientul prinzandu-se repede ca ritmul poate fi lasat la relanti.

Dupa ce ma asigur deci ca pot sa lipsesc in noaptea viitoare de acasa fara ca la intoarcere sa trebuiasca sa stau in poarta cetatii ca Stefan cel Mare dupa Razboieni (sau ce dreaqu batalie o fi fosta aia din poezia lui Bolintineanu) dureaza cateva secunde pana sa realizez esentialul: PUTEM BEA BERE !!! Ca doar asta e cea mai mare lipsa din turele motorizate de o singura zi. Astept o pauza de ploaie si dau o fuga cu motorisca pana la carciuma/magazinul din sat, intitulata sugestiv “La Poiet” sa fac aprovizionarea. Ma intorc cu berile dar nu apucam sa le luam la tranta cu Timisorencele ca ploaia se opreste de tot si iese chiar si un fir de soare. Atata asteptam! In sa si da-i pinteni!

O luam in sus, spre Paltinu’. Ceva emotii pe cele cateva serpentine mai ale dreaqu, ca Ingridutza era cam prima oara pe asa ceva, dar trecem cu bine, lasam in urma barajul si pauza de tigara plus poze la marea peluza a grataragiilor de langa lac. Aici am vazut ca are si ploaia meritele ei: locul in care ma gandeam cu sila ca vom da de manele si cocalari era aproape gol. Numai cativa tupeisti cu doua-trei corturi si cateva masini ramasesera pe pozitii. Asa ca ne-am bucurat in liniste de tigara fara a scapa totusi de asaltul gunoaielor nelipsite din zona, cu toata activitatea umana redusa.

Nu mai stam mult pe ganduri si ne continuam drumul. Dincolo de lac ajungem in satul Valea Doftanei si cred ca am fi mers mult si bine pana la intersectia cu DN1A, care nu era la mai mult de 30km, daca nu intorceam capul pe o linie dreapta si privelistea superba nu ma facea sa opresc in gura unei benzinarii micute cum am inteles ca au aparut mai nou si pe A2.
Opresc, zic, pe aleea care intra in benzinarie, pe partea ei dreapta. Doctoru’ o pune si el in alee pe partea stanga. Ingridutza, vazand ce loc i-am lasat intre noi ca sa n-aiba probleme cu intrarea, vreo 3-4 metri, ce-si spune: “prea usor pentru valoarea mea, nu e nicio provocare, imi trebuie ceva mai palpitant”. Asa ca se hotaraste sa opreasca pe sosea, fix in gura aleii de intrare in peco. Si cum stateam noi asa, linistiti, cu ochii pe dealurile de pe partea cealalta a vaii, asteptand-o pe ea, doar pe ea, oh, sa “join us” ne trezeste din reverie binecunoscutul si inconfundabilul strigat de lupta al femeii in lupta cu cele 200kg ale ‘Ondutzei. Sarim din sa, sculam Ingridutza, sculam ‘Ondutza si ne ia ceva timp sa ne lamurim cum a reusit (IAR!!!) performanta de a o tavali stand pe loc: orgolioasa si mandra de sine ca orice motociclista respectabila don’soara s-a crezut vreo “manechina”, ceva, vreo Cihuleasca de Lunca Mare si a incercat sa-si planteze piciorusul stang de gazela exact acolo unde spre ghinionul sarmanei motociclete se termina asfaltul. Supraaprecierea lungimii propriilor segmente fiind evidenta ‘Ondutei nu i-a mai ramas altceva de facut decat sa se intinda frumusel la umbra santului. Pagubele fiind nule, multumita ierbii de pe sant, la ambele fomei, luam pauza de tigara si poze.

Cand sa plecam-surpriza: trotineta mea nu raspunde la comanda. Mai exact cu toate conditiile necesare indeplinite, cric ridicat, contact pus, ambreiaj strans, neutru aprins, etc, etc la apasarea butonului nu face NIMIC. Dar NIMIC. Ziceai ca i-am scos bateria. Dau claxon-brici. Faruri OK. Deci curent are, bornele sunt la locul lor. Si atunci? Il pun pe Doctor sa-si foloseasca fibra din dotare, ii dam un branci in a doua-TOT NIMIC. Incep sa-mi fac griji. Daca chiar n-o ia unde o las? Si ce dreaqu are, pana la urma? Cand incepusem deja sa caut un loc mai caldut in sant, la umbra unui gard, pentru innoptat, la un buton, asa, intr-o doara, nesimtita o ia ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Curat, fara nicio ezitare. Nu mai era timp de stat la despicat firu’ in patru, deja incepea sa se insereze si plafonul gros de nori ameninta sa aduca noaptea si mai devreme decat ar fi vrut astronomia. Asa ca hai la drum spre casa. Spre casa de vacanta, asa cum hotarasem. Sa-i zicem cabana, ca san u fie vreun dubiu, ceva…
In drum ne oprim si pe baraj, tragem o tigara si niste poze ca sa ne facem curaj pentru coborarea serpentinelor, niciunu din noi nefiind vreun “harsit” in probleme d-astea, inca.

. Si, asa cum ma temeam, obraznica mea iar a facut figuri la pornire. Exact la fel ca prima data, doar ca a renuntat mai repede de data asta la opozitie si s-a supus pana la urma majoritatii, noi care vroiam sa ajungem mai repede in compania berilor lasate la rece. Cred ca de fapt facea special pentru ca stia ca o s-o las o seara intreaga afara, in ploaia care ameninta permanent, pentru a-mi satisface poftele animalice cu alta fieratanie, de aluminiu. Sau era geloasa pe combinatia de malt/hamei/apa, mult mai tentanta la acea ora tarzie fata de oferta mobrei constand in benzina/ulei. Multumit, totusi, ca nu m-a lasat sa dorm pe baraj am luat serpentinele vitejeste in roata fata si am ajuns fericit si insetat acasa.

Despre ce a urmat nu pot sa va spun decat cateva cuvinte: relaxare, palavre, barfa si gal-gal. Drept care am cazut unul cate unul la orizontala, pozitie care ni s-a parut mai mult decat convenabila pana a doua zi.
Dimineaaata, pe racoaaaareee, eu stau cu fata la soaaaaree… Mda, nu va imaginati ca e cine stie ce, atata timp cat intre tine si soare e un geam termopan si te-ai culcat seara cu caloriferul electric la capu’ patului. Cu alte cuvinte m-am trezit cu capu varza. Si nu, nu era de la beri, ca n-au fost decat vreo patru sau cinci. Bine, si un gin tonic. Oricum cred ca era blestemul de gelozie al fiarei din curte.

Am dat desteptarea generala ca porumbeii din dormitoru’ de alaturi sforaiau ca niste ursi si dupa o transfuzie cu cafea (naspa filtru’ ala Kenwood, frate, schimba-l!) ne-a revenit benzina-n sange. Asa ca am luat-o vitejeste spre a doua parte a traseului, pe care il abandonasem seara trecuta din cauza ploii si a inserarii premature.
E vorba de drumul ce porneste din Lunca Mare spre Sotrile si apoi, dupa ce parcurge intreaga creasta a dealurilor ce marginesc spre vest Valea Doftanei, coboara prin Voila pana la marginea Campinei. O serie nemaipomenita de curbe, pante si rampe cu inclinari de pana la 20%, dupa ochiul meu, multe din ele cu varful curbei fix in varful rampei si cu neasteptate schimbari de directie. O distractie pe cinste. Ar fi fost perfect daca majoritatea drumului n-ar fi printre case, fapt care pe mine ma face sa iau mana din gaz dupa o experienta (nefericita si fatala pentru ea) cu o gaina bastinasa avuta acum cateva saptamani, la prima parcurgere a traseului respectiv.

Petrecerea continua… Am coborat asadar prin Voila, pe langa balamucul (la propriu) de acolo si ne-am intors spre cabana, ca ne rodea rau la stomac. Dar aventurile nu se incheiasera. Cand am intrat pe bucata aia pietruita imediat din sosea de care am amintit la inceput eu eram primul, urma Doctoru’ si la coada Ingridutza. Ca asa am invatat eu la scoala moto ca se merge in grup, prostii in fata, cei mai buni ultimii… Trec eu de bucata aia nasoala si o luasem usor spre aia mai abrupta cand, uitandu-ma la un moment in oglinda vad asa, la rasul ulitei, care e valurita, mai urca mai coboara, un semnalizator. ATAT, doar un semnalizator. Si-al dreaqu mai si clipea la mine. In secunda “zero” ma gandesc: “ete, al dreaqu semnal, a luat-o asa singur pe drum, ce idiot…” Dar in secunda “unu” imi dau seama ca n-are cum sa desfaca suruburile in care-i prins. Deci unde e un semnal tre’ sa fie si o mobra. “Atunci, ma gandeam, de ce dreaqu n-o vad?” Si in secunda “doi” putinii mei neuroni se dasteapta din amorteala si ma trag de maneca: “Fiindca e cazuta pe-o parte, bai dobitocule!” Omor motoru’, pun cricu’, sar din sa si o iau la fuga spre vale. Cum trec de primul damb ma lamuresc, in prima faza: trotineta Dr.X facea plaja cuminte culcata pe o parte in mijlocul ulitei. Dar nedumeririle nu disparusera fiindca Doctoru’, in loc sa fie langa ea mangaind-o ca sa-i treaca, fugea de mama focului in jos pe ulita. “E, s-au certat si ei…” ma gandesc apropiindu-ma de locul groaznicului. Dar curiozitatea ma impinge sa ma iau dupa tanarul atlet ca sa vaz daca bate recodul la suta de metri. Cand colo ce-mi vazura ochisorii blefaritici dupa usoara curba a ulitei? Ingridutza si mobra ei tot la orizontala dar pe bucata cu piatra de rau. “Ce masochiste, ma gandesc, tocmai acolo s-au intins la soare? Nu le intra pietrele alea in coaste?” Dar cand m-am apropiat si le-am ridicat la verticala am aflat adevarul: nu lor le-a placut de pietre, ci invers, bolovanii s-au amorezat se pare de albastrul frumos al ‘Ondutzei si li s-a facut de harjoneala, drept care le-au pus pe fete jos. Doctoru’, cu ochii in oglinzi dupa consoarta cand a vazut ca aceasta a fost invinsa de complotul bolovani&gravitatie s-a infipt in frana ca pe asfalt ceea ce nu i-a placut deloc Haiducei care de suparare a pus cornul in pamant. Si in acest mod a fost elucidat misterul initial al semnalizatorului plecat singur la plimbare.

Dupa ce toata lumea, fiare si animale, s-a cules de pe unde se intinsese si dupa ce am facut o noua evaluare a pagubelor constand si de aceasta data in vesnicele semnale rupte (total sau partial) alaturi de la fel de celebrele carene zgariate, personal mi-a trecut cheful de a ma catara cu mobrita mea si apoi si cu ‘Ondutza pe urcarea urata cu beton lucios dinspre cabana. Asa ca am campat frumos toate trei magaritele la marginea ulitei, langa gardul vecinului si am luat-o incet la picior in sus.

Am executat rapid ce ramasese din gratarul din seara anterioara, am tras o curatenie generala prin casa, ca prea ne placuse si nu vroiam sa facem impresie proasta in ideea altor asemenea “cazari” si ne-am pregatit de cosmarul DN1 pe care-l preconizam un adevarat iad, fiind data de Duminica, 3 Mai, ora 13-14, nu mai stiu exact.

Dar pana la DN1 am mai servit o portie de rollercoaster adevarat pornind pe acelasi drum din Lunca Mare spre Sotrile dar in loc sa coboram spre Campina prin Voila am luat-o la dreapta pe traseul Sotrile-Nistoresti. Bucata si mai spectaculoasa si mai grea si mai intortocheata dar si mai frumoasa decat prima varianta. O placere. Cand am ajuns in DN1 , la Breaza-Cartier Nistoresti am avut, pentru prima oara dupa multa vreme, sentimentul de oboseala/placere/multumire/relaxare pe care-l aveam prin liceu dupa 3-4-5 ore de efort maxim prin sala de sport. Nu stiu cum sa explic mai mult, ca poate unii nu inteleg, ei avand, sunt sigur, acelasi sentiment dar in cu totul alte conditii. Intr-un singur cuvand: a fost EXCELENT.

Dar acum ce sa facem, ca nu era sa dormim o saptamana acolo dand toata ziua ture cu motoru’ ca ne dau afara toti: sefii de la munca, familiile din case, nevoia de bani de pe sosele… Asa ca de nevoie si contra vointei noastre care urla “NU! NU!” am luat-o spre Bucale. Pe DN1 traficu’ dreaqu. Rau de tot. Si ca sa fie treaba treaba pe la Baicoi (ma scuzati inca o data!) iar ne-a tras o rapaiala, dar mai scurta de data asta si parca nu la fel de apriga. Oricum s-a confirmat impresia de la dus cum ca Doctorului ii cam scapa mana-n gaz pe ploaie. Pauza de tigara la o benzinarie obscura unde ne-am intalnit cu o gasca de vreo 10 polonezi pe motoare care se duceau in Turcia. Uau, misto tura. Si mai misto era ca in grup erau o gramada de feluri de motoare: GSX-R, Gold Wing, niste BMW-uri, niste nakeduri… Foaarte tare!

Cand sa intram pe centura Ploiestiului s-a ingrosat gluma: coada de 300 de metri de masini. Asa ca am virat stanga si am trecut prin oras. Muuuult mai bine. Un pic de coada la iesire dar nu cine stie ce si era si-un gabor in intersectie care din cand in cand oprea DN-ul ca sa intram si noi. Dupa Ploiesti a fost imposibil sa mai mergem in grup, mai ales ca Ingridutza nu prea e prietena cu acceleratia si devenise extrem de greu sa depasim cate o masina care mergea pe banda intai cu 40 pe ora in sate. Asa ca dupa cativa km de chinuiala am decis ca e mai sigur pentru toti trei sa ne despartim. Oricum la intrarea in Capitala ma asteptam sa fie apogeul cosmarului si cei doi companioni ai mei aveau de gand sa stea cuminti la coada iar eu cu chestia asta nu ma impac deloc. Asa ca le-am urat in gand “succesuri” si am luat-o inainte cu riscul unui radarel finutz, avand in vedere ca n-am kilometraj si in localitati adaptez viteza dupa ureche sau dupa mersul traficului, singurul reper avandu-l dupa turometru la 120 km/h.

Mergand in ritm mai sustinut, asadar, n-am avut niciun incident pana acasa singura surpriza, dar MAJORA si PLACUTA rau, fiind intrarea in Bucuresti, la Baneasa, unde n-a fost nici urma de ambuteiaj. Practic de prin Otopeni au inceput sa se rareasca masinile. Unde dispareau nu ma intrebati… Singura varianta era centura, dar daca toti aia s-au dus pe acolo insemna ca acolo a fost MOARTEA. Cert e ca la semafor la Baneasa erau vreo cinci masini pe fiecare banda drept pentru care nici n-am pus piciorul jos, am prins verde si da-i pe Barbu Vacarescu pana in Salajan. Oamenii mei au ajuns si ei cu bine si fara mari evenimente sau intarzieri.

Cam asta a fost tura de, sa zicem, 1 Mai Muncitoresc. O tura realmente frumoasa si relaxanta.
Cheltuieli minime, drumuri bune, peisaje frumoase, bere rece, consum cam 6% dar si sport si adrenalina.

Sper la cat mai multe astfel de plimbari pentru toata lumea.
S-auzim de bine.

Lucian · Trimis: 06/05/2009 15:30 Titlul subiectului:

Bre, da' stiu ca v-ati distrat!. Excelenta excursia! Data viitoare, poate reusim sa ne alaturam si noi ( eu si fratelo ) grupului vostru. Evident trebuie sa vina si Ingridutza, ca altfel parem o adunatura de :group:

_________________
viata fara portiere !
''Ne nastem goi, uzi si flamanzi, apoi lucrurile incep sa se inrautateasca.''

AdBot · Robotelul cu reclame Ce este AdBot ? Click aici