500le.MyForum.ro

Speedy.K · Vizitator

Ieri am mai pus o caramida la sarcofagul tarisoarei asteia de doi lei. Frumoasa, dar din pacate populata.

Stiti probabil ca ma invart de ceva anisori prin Valea Doftanei. Dar, cum parasirea asfaltului a inceput sa-mi placa de curand, n-apucasem sa explorez zona mai departe de satele din imediata vecinatate a Barajului Paltinu'. Weekendul asta am prins ocazia si am luat-o intr-acolo.

Pe toate hartile disponibile, mai vechi sau mai noi, figureaza DJ 102 I care face legatura, ni se spune, intre Campina si DN 1 A, aproximativ de Sacele, trecand prin comunile Sotrile si Valea Doftanei si sarind peste munte prin pasul Predelut. Deci DRUM JUDETEAN din cap in cap, nu comunal, nu "alte drumuri". Orice logica de om normal ar presupune asfalt, cel mult asfalt rupt, asa cum ne-a obisnuit plaiul mioritic. Au fost voci care mi-au spus ca nu e decat macadam dar nu puteam sa concep drum judetean neasfaltat macar acum 50 de ani. Mai ales ca pana acolo unde ajunsesem eu era asfalt, chiar extraordinar de bun. Oricum, cu mobra enduro-touring era imposibil sa ma intrebuintez prea mult, ma gandeam io.

Ma intalnesc, asadar cu Robert, unii din voi il stiu, a fost cu BMW-ul la Cartisoara cu noi si apoi pe Penteleu. Jonctiune la baraj. Era cu o domnisoara mobrista cu un XT 660. Fain.
Dupa o "discutie in contradictoriu" cu Imparatul Barajului, recte pandarul de la poarta, care n-a vrut sa ma lase sa-mi arunc cojile de la salam in "utilajul lor pentru curatat lacul" plin de peturi si pungi de plastic, discutie care era cat pe-aci sa se termine cu un K.O. prin Yoko Tobi Geri :ninja:

, am pornit pe vale.

Pana la iesirea din ultimul sat al comunei totul ok, asfalt. Cum am trecut de semnul de iesire din localitate - hop, direct pe macadam. Hmmm, mai erau, dupa bornele kilometrice, cam 36 km pana la DN 1 A. Cum am mai dat de DJ-uri neafaltate prin vestitul judet Giurgiu, m-am gandit ca nu e chiar asa nasol si ca, daca despre asta spunea lumea ca e endureala din Valea Dofanei, mare jmecherie n-are cum sa fie pana la Sacele.

In urmatorii 10 km macadamul s-a degradat pe nesimtite, noi cu ochii pe drum, pentru orientare printre numeroasele forestiere care se desprind inspre versantii vaii. Asa ca la o oprire intr-o intersectie mai dubioasa ne-am dat seama ca mergeam de ceva vreme pe drum de pamant presarat pe unele portiuni cu pietre si pe altele cu noroi.
Ne oprisem acolo pentru ca in stanga se desprindea un drum pe care scria mare "Forestier Doftanita" si care parea cam de aceeasi categorie cu drumul initial care continua spre dreapta. Am decis s-o luam pe cel pe care nu scria nimic, gandindu-ne ca n-are cum sa scrie pe un drum judetean "forestier". Asadar spre dreapta inainte mars!

Pana atunci urcusul fusese lin dar de la bifurcatia asta a inceput sa se accentueze. Pe masura ce urcam vegetatia se apropia tot mai mult de drum pana cand am ajuns sa iau craci in freza, ceea ce n-a fost prea placut, eu fiind cu integrala pe capatana si cu viziera ridicata. Pe tot traseul trecusem de nenumarate cabanute si cocioabe de tapinari, populate sau nu. Asa ca m-am hotarat in sinea mea ca la debutantul grup de lucratori sa oprim si sa intrebam, prea devenise suspect drumul. Si asa am facut. Si BINE am facut. Raspunsul a fost cel de care-mi era teama: inapoi pana la ultima bifurcatie si acolo dreapta pe numitul "Forestier Doftanita". Desi cu indoiala in minte din cauza DJ-ului citit pe toate hartile gasite, am am decis ca probabil bastinasii cunosc zona mai bine decat cartografii idioti si surselor lor de rahat de pe la administratiile drumurilor judetene. Asa ca da-i bataie dupa spusele omului.

Cum am intrat pe Valea Doftanitei am dat de o exploatare forestiera mai serioasa. Cred ca a fost vreun km de drum cu busteni pe margini, craci pe mijloc peste noroi subtire, fara urma de piatra. Am dansat cum am putut prin noroiul nu prea gros, am lasat in urma exploatarea si am ajuns la un torent suficient de anevoios de traversat, nu din cauza debitului ci din cauza malurilor, cele două abrupte si acoperite cu pamant alunecos. Robert i-a dat gaz din prima si a trecut cu ceva emotii, Irina a trecut si ea, ceva mai greu iar eu am decis ca merge cel mai bine pe sistemul snoockeristic "hit & hope". Asa ca ochii inainte, mainile tapan pe ghidon si da-i gaz. Si a mers, culmea.

Intre timp panta drumului se accentuase si mai mult si au inceput sa apara tot felul de izvoare, suvoaie si mici torenti care-l traversau sau curgeau de-a lungul lui pentru o bucata. Cu alte cuvinte drumul avea de toate: pietris, apa, pamant, noroi.

Curand am intrat pe cea mai rea bucata de traseu. Panta intre 10 si 20 %, prin padure de foiase, pe jos un înveliș de 10-20 cm de frunze ruginii sub care se ascundau pietre din ce in ce mai mari, sleauri si mici cursuri de apa. Pe anumite portiuni drumul era denivelat si lateral, obligandu-ne sa alegem traseul pe una dintre parti si sa-l schimbam doar in anumite puncte unde diferentele de nivel nu erau foarte mari. Personal n-am avut nicio greata, companionii mei nu s-au plans asa ca am dedus ca toata lumea a fost in grafic.

E, si pe bucata asta, cum urcam noi vitejeste, vad la un moment dat o mobra de-a latul drumului si pilotul cu o fata disperata si cu mainile fluturand. Franaaaa, ca ne prapadim! Daca ar fi fost pe coborare... Oprim in panta, vai de capul nostru, caucioacele mele aproape ca o luau la vale cu ambele frane puse. Robert reuseste sa puna cricul dupa ce baga mobra intr-un sleau de torent, se da jos si schimba cateva cuvinte cu raideru' dupa care ne face semn ca "pauza". Aveam ceva distanta fata de Irina asa ca-i dau gaz ca sa ma pot baga si eu pe albie, stabilizez utilaju' si-l pun pe cric. Irina incearca sa faca la fel dar fara gaz prea mult si ca urmare...poc pe stanga cu mobra in torent si ea pe popou alaturi. Am scapat ca prin minune atat eu cat si mobra mea, XT-ul mi-a sters cu topcaseul scutul asa de razant ca mi-a curatat noroiul de pe el, fara insa sa-l loveasca serios. In schimb don'soara n-a gasit altceva mai bun de care sa se tina in cadere decat semnalul meu dreapta-fata care a zburat cat colo. Am sarit cu baietii, am ridicat si am verificat ambele utilaje tavalite, n-am constat avarii nici mecanice nici biologice asa ca am purces la...o tigara. (nota: nevasta, nu sari la gat, eu am verificat mobra, pe Irina a verificat-o Robert, ca doar cu el plecase de acasa...)

Pe "pauza de publicitate" am aflat si ce se intamplase cu nefericitul gasit in drum: plecase singur pe drum si in locul de unde l-am adunat luase o gura de forestier. Reusise cu chiu cu vai sa ridice magaoaia de pe jos, un BMW F650, dar numai punand-o de-a latul drumului, asa incat mai avea pana-n maluri doar cativa cm. atat in fata cat si in spate. Si cand l-am gasit o pusese de o spirala solitara MISA in cautarea solutiei existentiale la problema alinierii rotilor cu linia drumului. Ca urmare am pus si noi mana pe magaoaie si am adus-o taras in pozitie de demaraj. Dupa ce am mai tras o mahoarca si mi-am montat si eu semnalul la locul lui i-am dat mai departe gaz toti patru.

Drumul a continuat in acelasi stil pana am ajuns pe varf, de fapt in mai sus amintitul pas Predelut. Acolo o noua intalnire, cu doi baieti de prin Brasov daca am inteles bine, iesiti la joaca cu doua caprite dintre care una era un Gas Gas de trial cu rezervor suplimentar handmade si cu o sa la fel. Misto treaba facuse mesteru'. Nu pot spune ca era frumoasa, dar era functionala 100% toata sandramaua. Am stat la palavreo un pic, am primit cateva indicatii despre drum si am luat-o la vale.

Desi mi-e cam frica pe coborari, mai ales in grup, a fost mai lejer decat ma asteptam. Panta mai lina decat la urcare si drumul mai bun. Asa ca...nimic deosebit. Drumul iese in asfalt nu chiar in Sacele ci intr-un sat pe care de juma' de ora il caut pe net ca sa va spun cum ii zice dar nu-l gasesc pe nicio harta. Oricum nu conteaza deosebit de mult pentru ca la cum e traseul asta nu recomand parcurgerea in sens invers. In sat am nimerit la o nunta. Am baut o bere FA in curtea restaurantului, ca inauntru nu te intelegeai om cu persoana si oricum n-aveam papioanele la noi si i-am dat drumu pe DN 1 A spre Cheia.

Pe la Babaranca (parca asa-i zice), la vreo 5 km de intrarea pe asfalt, ne-am intalnit cu un prieten al lui Robert, motorist deasemenea si dupa o tentativa esuata din partea lor de a se "gaza" la o pensiune din zona i-am dat gaz mai departe. Popas de haleala in Valeni si sosire in jurul orelor 22 in Salajan fara evenimente cu exceptia unei emotii majore pe care mi-a dat-o don'soara XT-ista care, mergand in fata mea, era cat pe-aci sa stearga un parapet prin Saftica. Desi n-am vrut sa cred initial ne-a confirmat la sosirea din Salajan ca o luase somnu'. Nasol...mai mult n-am ce sa zic.

Concluzii:
* astia care fac harti si colaboratorii lor din administratia publica locala, judeteana sau de pe unde dracu' or mai fi pot baga omu' in mari cacaturi dand ca DJ un forestier care se transforma spre munte in poteca. Le doresc multa U.E. !
* la fel o sug si marile companii de telefonie mobila care nici pana in ziua de azi n-au reusit sa acopere cu semnal niste locuri care nu se afla la mai mult de 20 de km de localitati sau drumuri nationale. Ca sa nu va mai zic ca pana si pe Barajul Paltinu ai o singura liniuta amarata de te auzi "in patratele". Ce dreaqu or face astia cu banii de la milioanele de abonati nu pot sa pricep... Bine ca pot sa-ti pun Metallica sa-ti cante in receptor pana-ti raspund eu la telefon, dar sa dau un telefon la salvamont de pe un "drum judetean" la 20 km de Brasov nu pot.
* nu se pleca pe offroad singur, cu atat mai putin pe trasee necunoscute. E posibil sa ramai intepenit si fara semnal la mobil si ai pus-o. Ca sa nu mai vorbim de cazul extrem cand te accidentezi.
* reisarii de pe Cheia au inceput sa salute din ce in ce mai rar
* inca o data: mult mai amuzant dupa ce se termina asfaltul si dispare traficul. Cel mai misto mi se pare ca de la asfalt incolo te dai cat te tine tupeul, mobra si caucioacele. Dispare indiferent ce ingradire, radare, politisti, atentia in alte parti... Libertate totala !!! Si nici nu pui pe nimeni altcineva in pericol.
* drumul ala e foarte tare. Pentru cine se va duce pe acolo: orientarea e simpla - dupa ce iesi de pe asfalt o tii tot pe drumul care se vede cu ochiul gratuit ca e de seamă pana ajungi la bicurcatia la care vezi pancarta: Forestier Doftanita. Acolo apuci pe asta si nu mai ai nicio dilema pana in DN 1 A. Ca dificultate: se poate face numai de la enduro-touring in sus. Aviz amatoarelor cu CB-uri.
* peisaje superbe datorita coloraturii padurilor de diverse feluri. Recomand mai multe pauze decat am facut noi pentru poze si clatirea ochilor obositi de urbanism.
* pana-n primavara tre' sa-mi iau neaparat o camera de pus pe casca sau ghidon

PS Asta a fost povestea. Poze cica sunt cateva, facute de Irina. Cand ajung la mine le pun si eu aici. Eu am fost un pic ocupat pe traseu ca sa-mi amintesc de imortalizarea momentelor...